Skip to content

Scrisoarea Asociatiei Drum Sigur nr. 8 / 06.02.2024

Catre:             Primaria Municipiului Craiova

   Directia Servicii Publice

   Serviciul Administrare si Monitorizare Transport Public Local si Siguranta Circulatiei

   Comisia de sistematizare a circulaţiei rutiere şi pietonale

                       

Subiect:          Probleme de circulatie pentru vehiculele care trebuie sa cedeze prioritatea in intersectii

 

 

Stimata Doamna / Stimate Domnule,

In primul rand dorim sa va multumim pentru raspunsul transmis prin adresa nr. 369726 cu privire la amenajarea virajului de stanga pe Calea Bucuresti si totodata sa subliniem promtitudinea in ceea ce priveste analizarea situatiei si adoptarea masurilor necesare pentru crearea unor conditii mai bune de circulatie in Municipiul Craiova.

In vederea continuarii imbunatatirii conditiilor de circulatie, prin prezenta scrisoare, aducem in atentia dumneavoastra un alt subiect care afecteaza siguranta circulatiei pe strazile din Municipiul Craiova si pentru care se impun anumite masuri ce vor conduce la remedierea situatiei.

Astfel, in continuare o sa ne referim la problemele de circulatie pentru vehiculele care trebuie sa cedeze prioritatea in intersectii, prin raportare la conditiile de vizibilitate si prescriptiile de proiectare aferente indicatoarelor rutiere de cedare a prioritatii in intersectii.

Sunt trei situatii pe care le vom analiza, dupa cum urmeaza:

1.      Utilizarea eronata a indicatorului rutier Cedeaza Trecerea

Una dintre cele mai dese erori de proiectare intalnite la nivel mondial si care se intalneste si in Municipiul Craiova se refera la proiectarea si utilizarea incorecta a indicatoarelor rutiere de cedare a prioritatii in intersectii si mai precis la utilizarea indicatorului rutier Cedeaza Trecerea in locul indicatorului Oprire.

Utilizarea indicatoarelor rutiere Cedeaza Trecerea si Oprire depinde in special de asigurarea vizibilitatii in intersectie pentru vehiculele care vin de pe drumul secundar. De principiu, in intersectiile unde este asigurata vizibilitatea confom normelor in vigoare se utilizeaza indicatorul Cedeaza Trecere, iar cand nu sunt asigurate aceste conditii de vizibilitate, atunci se utilizeaza indicatorul Oprire.

Atunci cand vorbim despre vizibilitatea in intersectie trebuie sa intelegem ca orice tip de obstacol situat in zona inconjuratoare, cum ar fi cladiri, garduri, ziduri, vehicule in stationare, arbori sau alta vegetatie, pot impiedica vizibilitatea. De aceea, este important sa se asigure degajarea triunghiului de vizibilitate din zona intersectiei pe toata perioada de exploatare a acesteia si nu doar la momentul proiectarii si executiei.

In exemplul de mai jos (intersectia dintre Str. Macului si str. George Enescu), pe drumul secundar se utilizeaza indicatorul Cedeaza Trecerea cu toate ca vizibilitatea este extrem de scazuta si astfel ar trebui utilizat indicatorul Oprire.

Modul in care se stabileste in Romania ce tip de indicator folosim pentru cedarea prioritatii intr-o intersectie la nivel (T sau Cruce), este reglementat in urmatoarele norme:

       CD 173/2001 – Normativ privind amenajarea intersectiilor la nivel negiratorii din afara oraselor. Aici se regasesc detaliate principiile si regulile care stau la baza alegerii indicatoarelor de cedare a prioritatii. Chiar daca normativul se aplica doar pentru intersectiile din afara localitatiilor, principiile si conditiile descrise in acesta in legatura cu alegerea tipului de  indicator pentru cedarea prioritatii sunt general valabile, indiferent daca intersectia este sau nu in localitate. De asemenea, este important de retinut ca nu exista alte norme care sa stabileasca reguli specifice pentru intersectiile din orase.

       Standardele SR 1848-1-7 – Standardele romane de semnalizare rutiera. Aici se regasesc prevederi generale cu privire la indicatoarele si marcajele de Oprire si Cedeaza Trecerea, dar nu ofera informatiile necesare pentru alegerea tipului de indicator pentru cedarea prioritatii.

Astfel, chiar daca standardele SR 1848 sunt folosite pentru elaborarea proiectelor de semnalizare si marcaje, in realitate, normativul CD 173/2001 este reglementarea  tehnica care iti explica in mod clar conditiile si modul in care se stabileste ce tip de indicator folosim pentru cedarea prioritatii in intersectii.

In ceea ce priveste conditiile de vizibilitate ce trebuie indeplinite pentru a se putea utiliza indicatorul Cedeaza Trecerea, acestea se stabilesc conform prevederilor cap. 4.4.2 si Fig. 5 din CD 173/2001 si ele determina masurile de conceptie ale elementelor geometrice din intersectie. (imaginea de mai jos)

De asemenea, stabilirea acestor conditii de vizibilitate si verificarea lor in teren reprezinta o activitate destul de complexa, ce implica un volum semnificativ de resurse.

Aplicand toate prevederile descrise mai sus la conditiile de vizibilitate din intersectiile din Municipiul Craiova, putem observa ca utilizarea indicatorului Cedeaza Trecerea este posibila cu respectarea prevederilor in vigoare in mai putin de 5% din cazuri.

In situatia existenta, indicatorul Cedeaza Trecerea este utilizat in mai mult de 50% din cazuri, ceea ce arata ca aceasta eroare nu poate fi considerata punctuala, ci mai degraba este generalizata.

Cu toate ca acesti factori care determina aceasta eroare sunt generati de pregatirea si experienta proiectantilor si de claritatea si vizibilitatea informatiilor din normele in vigoare, cei care sunt afectati in mod direct sunt soferii, care practic sunt informati eronat cu privire la conditiile de circulatie si la manevrele pe care le pot efectua pentru traversarea intersectiei in siguranta.

Masurile care ar trebui luate pentru corectarea acestei erori constau in principal in efectuarea calculelor de vizibilitate in intersectii si acolo unde se impune sa fie inlocuite indicatoarele Cedeaza Trecerea cu indicatoarele Oprire si de asemenea sa se aiba in vedere aceste prevederi si in cadrul proiectelor viitoare.

Avand in vedere ca inlocuirea unui numar atat de mare de indicatoare are un impact financiar semnificativ, se poate avea in vedere o inlocuire treptata a indicatoarelor Cedeaza Trecerea.

2 Conditii minime de vizibilitate pentru indicatorul Oprire

Suplimentar fata de conditiile de vizibilitate impuse pentru indicatorul Cedeaza Trecerea exista si conditii minime de vizibilitate pentru indicatorul Oprire.

Acestea sunt prezentate tot in CD 173/2001, fig. 6 de mai sus, si constau in faptul ca soferul vehiculului care vine de pe drumul secundar, pozitionat la  o distanta de minim 4 m fata de linia de oprire, trebuie sa poata observa vehiculele de pe drumul principal pe toata distanta de vizibilitate calculata.

Daca aceste conditii minime de vizibilitate nu sunt indeplinite si nici nu se pot lua masuri de asigurare a vizibilitatii, amplasarea indicatorului Oprire nu se poate realiza cu respectarea principiilor si normelor in vigoare, fapt ce conduce la imposibilitatea utilizarii indicatoarelor de cedare a prioritatii in intersectii. In acest caz este necesar sa se analizeze si sa se implementeze alte solutii de dirijare a circulatiei in intersectie: semaforizare, tranformarea drumului secundar in drum cu sens unic cu desfiintarea sensului spre intersectie.

Subliniem inca odata faptul ca atunci cand vorbim despre vizibilitatea in intersectie trebuie sa intelegem ca orice tip de obstacol situat in zona inconjuratoare, cum ar fi, cladiri, garduri, ziduri, vehicule in stationare, arbori sau alta vegetatie, pot impiedica vizibilitatea.

Astfel, in exemplul de mai jos (intersectia dintre str. Alexandru Macedonski si str. Petre Carp), se observa cum vehiculul de culoare alba este nevoit sa patrunda pe partea carosabila a drumului principal pentru a putea observa vehiculele de pe drumul principal.

Sunt o multitudine de intersectii ca cea prezentata mai sus in care nu sunt respectate conditiile minime de vizibilitate pentru indicatorul Oprire si acestea se datoreaza, in principal, vehiculelor parcate si cladirilor amplasate pe coltul intersectie.

Aceasta situatie este extrem de periculoasa din punct de vedere al sigurantei circulatiei, avand in vedere faptul ca traversarea intersectiei si acordarea prioritatii in siguranta nu depinde in exclusivitate de conducatorul auto.

Chiar daca prevederile Codului Rutier stabilesc faptul ca conducatorul auto poarta intreaga raspundere in cazul in care se produce un accident rutier ca urmare a neacordarii prioritatii, se poate demonstra prin calcule ingineresti ca neasigurarea vizibilitatii minim necesare in intersectii a influentat decisiv producerea accidentului rutiert, fapt ce conduce la situatia in care Proiectantul / Administratorul drumului sa devina Parte in cadrul unor astfel de evenimente, lucru total nedorit.

Masurile care ar trebui luate pentru corectarea acestei erori, constau in principal in efectuarea calculelor de vizibilitate in intersectii si acolo unde se impune, sa fie luate masuri suplimentare de asigurare a vizibilitatii prin degajarea colturilor intersectiei sau sa se implementeze alte solutii de dirijare a circulatiei in intersectie: semaforizare, tranformarea drumului secundar in drum cu sens unic cu desfiintarea sensului spre intersectie.

In comparatie cu primul punct analizat in care utilizarea eronata a indicatorului Cedeaza Trecerea are un  impact rezonabil asupra sigurantei circulatiei, lipsa vizibilitatii minim necesare pentru indicatorul Oprire are un impact major asupra sigurantei circulatiei si reprezinta factorul principal de producere a accidentelor rutiere in aceste intersectii.

3. Caz particular

Un caz particular de cedare a prioritatii in Municipiul Craiova este in zona Pasajului Universitatii, intersectia dintre iesirea din pasaj spre str. C.D. Fortunescu si str. Aries, paralel cu pasajul.

Analizand intersectia din punct de vedere al proiectarii si al circulatiei rutiere, avem urmatoatele neconcordante:

          indicatorul Cedeaza Trecerea nu respecta conditiile minime de vizibilitate din CD 173/2001 si descrise la punctul 1 din aceasta adresa si practic nu poate fi utilizat in aceasta intersectie.

          nu sunt indeplinite nici conditiile minime de vizibilitate din CD 173/2001 si descrise la punctul 2 din aceasta adresa pentru utilizarea indicatorului Oprire. Oglinda amplasata in spatiul verde ajuta soferii in executarea manevrelor, dar nu poate fi luata in calcul pentru distantele de vizibilitate.

          panoul aditional de sub indicatorul Cedeaza Trecerea, din imaginea de mai sus, are reprezentata o intersectie in T, dar intersectia de fata este in Cruce. Lipseste reprezentata exact directia catre care se merge de pe aceasta bretea.

De asemenea, reprezentarea verticala si paralela a celor doua drumuri poate crea confuzie pentru soferi. Astfel, se recomanda reprezentarea drumului principal sub un unghi fata de verticala.

          Nu exista niciun indicator care sa interzica virajul la stanga spre pasaj. Ar trebui amplasat indicatorul Interzis a vira la stanga.

          Virajul de drepta pentru cei care vin din pasaj este intr-o curba foarte stransa, cu elemente geometrice in plan aferente unei viteze de proiectare de sub 30km/h. Deoarece viteza de circulatie nu poate fi mai mare decat viteza de proiectare, rezulta ca este necesara aplicarea unei limitari de viteza in conformitate cu elementele geometrice proiectate.

In ceea ce priveste masurile care ar putea fi luate, avem urmatoarele:

  1.     masura care ar putea asigura conditiile de vizibilitate pentru cedarea prioritatii ar fi inversarea prioritatii intre cele doua strazi, avand in vedere faptul ca soferii vehiculelor care vin din pasaj au o vizibilitate care respecta conditiile pentru utilizarea indicatorului Oprire.

Chiar daca aceasta masura ar rezolva problema vizibilitatii, sunt mari sanse sa creeze alte probleme:

          fluxul de circulatie care vireaza din pasaj este semnificativ in anumite ore/zile, iar in situatia in care  toate vehiculele de pe aceasta bretea ar trebui sa opreasca inainte de intersectie si sa cedeze prioritatea, s-ar putea forma cozi care sa afecteze  inclusiv circulatia din pasaj pentru directia inainte, spre Caracal.

          avand in vedere ca intersectia in forma actuala este in exploatare de ceva vreme, o inversare a prioritatii ar crea confuzie pentru anumiti soferi, ceea ce poate duce la accidente rutiere.

Chiar daca pare a fi printre putinele masuri care sa asigure vizibilitatea pentru cei care urmeaza sa cedeze prioritatea, din prisma problemelor noi create, Asociatia Drum Sigur nu recomanda aceasta masura.

  1.      setul de masuri care ar creea conditii mai bune de circulatie si pe care si Asociatia Drum Sigur il recomanda, este urmatorul:

a)      masuri imediate:

          inlocuirea indicatorului Cedeaza Trecerea de pe drumul secundar cu indicatorul Oprire;

          refacerea figurii de pe panoul aditional prin reprezentarea unei intersectii in Cruce, iar drumul principal sa fie reprezentat sub un unghi fata de verticala;

          amplasarea pe drumul secundar, inainte de intersectie, a indicatorului “Interzis a vira la stanga”.

          amplasarea pe drumul care vireaza din pasaj a unor indicatoare de limitare a vitezei in conformitate cu elementele geometrice proiectate.

          anterior intersectiei, pentru cei care vireaza din pasaj, recomandam amplasarea unui panou cu mesajul “Reduceti viteza / Intersectie periculoasa”. Ceva asemanator cu indicatorul din imaginea de mai jos:

b)      masuri ulterioare

          reamanajarea drumului secundar prin mutarea acestuia catre dreapta, catre statuia Eugeniu Carada. In acest mod se imbunatatesc conditiile de vizibilitate pentru cei de pe drumul secundar.

Am analizat acest caz particular, deoarece este o intersectie cu o forma unica si totodata extrem de periculoasa, avand in vedere conditiile de vizibilitate scazute si fluxurile semnificative de trafic care se intersecteaza.

Concluzii

Vom accentua in continuare ideile principale ale acestei scrisori:

1.Utilizarea eronata a indicatorului rutier Cedeaza Trecerea

          Una dintre cele mai dese erori de proiectare intalnite la nivel mondial si care se intalneste si in Municipiul Craiova se refera la proiectarea si utilizarea incorecta a indicatoarelor rutiere de cedare a prioritatii in intersectii si mai precis la utilizarea indicatorului rutier Cedeaza Trecerea in locul indicatorului Oprire.

          raportat la conditiile de vizibilitate din intersectiile din Municipiul Craiova, se observa ca utilizarea indicatorului Cedeaza Trecerea este posibila cu respectarea prevederilor in vigoare in mai putin de 5% din cazuri, cu toate ca acesta este utilizat in mai mult de 50% din cazuri.

          Masurile care ar trebui luate pentru corectarea acestei erori, constau in principal in efectuarea calculelor de vizibilitate in intersectii si acolo unde se impune sa fie inlocuite indicatoarele Cedeaza Trecerea cu indicatoarele Oprire si de asemenea sa se aiba in vedere aceste prevederi si in cadrul proiectelor viitoare.

2. Conditii minime de vizibilitate pentru indicatorul Oprire

          Suplimentar fata de conditiile de vizibilitate impuse pentru indicatorul Cedeaza Trecerea, exista si conditii minime de vizibilitate pentru indicatorul Oprire. Daca aceste conditii minime de vizibilitate nu sunt indeplinite si nici nu se pot lua masuri de asigurare a vizibilitatii, amplasarea indicatorului Oprire nu se poate realiza cu respectarea principiilor si normelor in vigoare, fapt ce conduce la imposibilitatea utilizarii indicatoarelor de cedare a prioritatii in intersectii.

          in Municipiul Craiova sunt o multitudine de intersectii in care nu sunt respectate conditiile minime de vizibilitate pentru indicatorul Oprire si asta se datoreaza, in principal, vehiculelor parcate si cladirilor amplasate pe coltul intersectie.

          Aceasta situatie este extrem de periculoasa din punct de vedere al sigurantei circulatiei, avand in vedere faptul ca traversarea intersectiei si acordarea prioritatii in siguranta nu depinde in exclusivitate de conducatorul auto.

          Chiar daca prevederile Codului Rutier stabilesc faptul ca conducatorul auto poarta intreaga raspundere in cazul in care se produce un accident rutier ca urmare a neacordarii prioritatii, se poate demonstra prin calcule ingineresti ca neasigurarea vizibilitatii minim necesare in intersectii a influentat decisiv producerea accidentului rutier, fapt ce conduce la situatia in care Proiectantul / Administratorul drumului sa devina Parte si sa raspunda in cadrul unor astfel de evenimente, lucru total nedorit.

          Masurile care ar trebui luate pentru corectarea acestei erori constau, in principal, in efectuarea calculelor de vizibilitate in intersectii si acolo unde se impune sa fie luate masuri suplimentare de asigurare a vizibilitatii prin degajarea colturilor intersectiei sau sa se implementeze alte solutii de dirijare a circulatiei in intersectie: semaforizare, tranformarea drumului secundar in drum cu sens unic cu desfiintarea sensului spre intersectie.

          Este important de retinut ca lipsa vizibilitatii minim necesare pentru indicatorul Oprire are un impact major asupra sigurantei circulatiei si reprezinta factorul principal de producere a accidentelor rutiere in aceste intersectii.

3. Caz particular

          Un caz particular de cedare a prioritatii in Municipiul Craiova este in zona Pasajului Universitatii, intersectia dintre iesirea din pasaj spre str. C.D. Fortunescu si str. Aries, paralel cu pasajul.

          din punct devedere al proiectarii si al circulatiei rutiere, intersectia are urmatoarele probleme:

          pentru drumul secundar nu sunt indeplinite conditiile minime de vizibilitate din CD 173/2001 pentru a putea utiliza indicatoarele de cedare a prioritatii (Cedeaza Trecerea sau Oprire).

          panoul aditional de sub indicatorul Cedeaza Trecerea are reprezentata o intersectie in T, dar intersectia este de fapt in Cruce. Lipseste reprezentata exact directia catre care se merge de pe aceasta bretea. De asemenea, reprezentarea verticala si paralela a celor doua drumuri poate crea confuzie pentru soferi.

          Pe drumul secundar nu exista niciun indicator care sa interzica virajul la stanga spre pasaj.

          Virajul de drepta pentru cei care vin din pasaj este intr-o curba foarte stransa, cu elemente geometrice in plan aferente unei viteze de proiectare de sub 30km/h. Astfel, lipsesc indicatoarele de limitare a vitezei.

          setul de masuri care ar creea conditii mai bune de circulatie este urmatorul:

a)      masuri imediate:

          inlocuirea indicatorului Cedeaza Trecerea de pe drumul secundar cu indicatorul Oprire;

          refacerea figurii de pe panoul aditional prin reprezentarea unei intersectii in Cruce, iar drumul principal sa fie reprezentat sub un unghi fata de verticala;

          amplasarea pe drumul secundar, inainte de intersectie, a indicatorului “Interzis a vira la stanga”.

          amplasarea pe drumul care vireaza din pasaj a unor indicatoare de limitare a vitezei in conformitate cu elementele geometrice proiectate.

          anterior intersectiei, pentru cei care vireaza din pasaj, recomandam amplasarea unui panou cu mesajul “Reduceti viteza / Intersectie periculoasa”.

b)      masuri ulterioare

          reamanajarea drumului secundar prin mutarea acestuia catre dreapta, catre statuia Eugeniu Carada. In acest mod se imbunatatesc conditiile de vizibilitate pentru cei de pe drumul secundar.

Este important ca masurile de corectare a erorilor si de imbunatatire a sigurantei circulatiei sa reprezinte actiuni de preventie si nu actiuni luate in urma unor accidente foarte grave care sa impuna astfel de masuri.

Chiar daca Priectantul are raspunderea pentru solutiile adoptate, este important sa se urmareasca modul in care se desfasoara circulatia pe toata perioada de exploatare a drumului, pentru a se corecta anumite neajunsuri care nu se pot identifica in faza de proiect.

Am adus informatiile de mai sus in atentia dumneavoastra in speranta ca veti analiza situatia descrisa si in masura in care se impune, veti actiona pentru remedierea situatiei si pentru asigurarea unor conditii mai bune de circulatie pentru participantii la trafic din Municipiul Craiova.

Asociatia Drum Sigur are in componenta sa ingineri specializati in constructia de drumuri, cu   experienta in proiectarea, executia si implementarea proiectelor de infrastructura rutiera si au ca scop imbunatatirea infrastructurii rutiere si a sigurantei circulatiei, reducerea numarului de accidente rutiere si a numarului de morti din astfel de accidente.

Prezenta scrisoare nu reprezinta o petitie, dar raspunsul dumneavoastra legat de cele mentionate mai sus ar fi apreciat.

Cu stimă,

Asociatia Drum Sigur