Scrisoarea Asociatiei Drum Sigur nr. 6 / 15.01.2024
Scrisoarea Asociatiei Drum Sigur nr. 6 / 15.01.2024
Scrisoarea Asociatiei Drum Sigur nr. 6 / 15.01.2024
Catre: Primaria Orasului Costesti
Ministerul Transporturilor
Subiect: Reamenajare intersectie periculoasa in orasul Costesti, judetul Arges
Stimata Doamna / Stimate Domnule,
Prin aceasta scrisoare aducem in atentia dumneavoastra un subiect care afecteaza siguranta circulatiei si fluenta traficului in Orasul Costesti si pentru care se impun anumite masuri ce vor conduce la remedierea situatiei.
In continuare o sa ne referim la conditiile de circulatie in intersectia dintre drumurile DN 65A (Str. Alexandriei / Str. Victoriei), DJ 703B (Str. Zorilor) , DC 146 (Str. Necsulesti) si Str. Raului, ce se afla in orasul Costesti, judetul Arges.
Din analiza circulatiei in intersectie si a modului de amenajare a acesteia se pot identifica urmatoarele elemente care afecteaza siguranta circulatiei si fluenta traficului:
- Lipsesc marcajele rutiere
Lipsa marcajelor rutiere care sa dirijeze corespunzator circulatia vehiculelor este principala problema a intersectiei si totodata genereaza cele mai multe conflicte de circulatie.
Asa cum se poate observa in imaginea de mai jos, singurul marcaj rutier care este trasat este cel din axul drumului national (foarte putin vizibil), fara a mai exista vreun alt marcaj rutier care sa stabileasca circulatia vehiculelor in intersectie.
Analizand modul in care se desfasoara circulatia, se pot concluziona urmatoarele:
– in anumite situatii, ca cea surprinsa in imagine, circulatia se poate bloca, ceea ce favorizeaza oprirea anumitor vehicule in zone interzise / periculoase, asa cum este cazul autocamionul alb care a ramas oprit pe sensul opus al drumului national. In conditiile in care drumul national este in curba, sansele ca un accident rutier grav sa se produca cresc si mai mult.
– in ceea ce priveste insula amplasata in intersectie, nu se cunoaste daca aceasta are doar rol peisagistic sau reprezinta o insula cu rol de separare a fluxurilor de circulatie.
Chiar in imaginea de mai sus se poate observa ca atat autocamioanele, cat si autoturismele de culoare alba si neagra executa manevrele prin stanga insulei, ceea ce sugereaza ca nu este clar pentru soferi modul in care se poate executa virajul de stanga dinspre si spre drumul judetean.
De asemenea, autoturismul de culoare gri care doreste sa mearga spre DC 146 realizeaza manevra prin dreapta insulei, ca si cum aceasta ar fi insula centrala a unui sens giratoriu. In mod corect, manevra pentru accesul spre DC 146 se realizeaza din DN65A, undeva imediat dupa camionul portocaliu.
2. Lipsesc o parte din indicatoarele rutiere
Cu toate ca pe drumul national sunt amplasate indicatoare de semnalizare a directilor de mers, lipsesc in totalitate indicatoarele de presemnalizare a directiilor de mers.
DN 65A este in curba in zona intersectiei, ceea ce face ca indicatoarele de semnalizare a directiilor de mers sa fie vizibile pentru soferi destul de tarziu, in ultimii 20-30 m.
In aceste conditii, necesitatea utilizarii indicatoarelor de presemnalizare devine si mai importanta, deoarece pregatirea unui sofer pentru realizarea manevrelor pentru viraj implica o anumita perioada de timp.
3. Vizibilitate este scazuta in intersectie, iar amenajarea in plan si spatiu este pentru o viteza mai mica de 50 km/h.
Intersectia este amplasata intr-o curba cu raza de aproximativ 90m, iar gardurile proprietatilor adiacente sunt amplasate la aproximativ 7-8 metri de axul drumului, ceea ce genereaza doua mari probleme:
– Vizibilitatea este extrem de scazuta si astfel nu sunt indeplinite distantele minime de vizibilitate stabilite prin STAS 863 pentru o viteza de 50 km/h, viteza de circulatie aferenta acestei zone.
– Pentru cazul in care pe drumul national, pe sensul dinspre Rosiorii de Vede, un vehicul doreste sa vireze stanga spre drumul judetean si acesta este nevoit sa opreasca, atunci el devine un obstacol pentru orice vehicul care il urmeaza, avand in vedere acestia din urma, in lipsa vizibilitatii, nu pot opri in conditii de siguranta de la o viteza de 50km/h.
De asemenea, se poate observa ca amenajarea drumului in plan (raza curbei de 90m) si spatiu (dever) nu par sa corespunda unei viteze de proiectare de minim 50 km /h. In cazul in care nu se respecta valorile minime de proiectare din plan si spatiu, conform STAS 863, se impune aplicarea unor restrictii de viteza conform elementelor proiectate.
4. Circulatia pietonilor este neprotejata si nereglementata
Nu exista continuitate pentru circulatia pietonilor pe partea drumului national cu sensul spre Rosiorii de Vede si de asemenea nu exista nicio amenajare sau marcaje care sa stabileasca modul si zona prin care acestia pot traversa intersectia in siguranta.
5. Prezenta echipajelor de politie in intersectie
Singurul lucru care are un efect pozitiv asupra sigurantei circulatiei in intersectie este prezenta frecventa a echipajelor de politie, fapt ce tempereaza circulatia in zona.
Consideram ca mentiunile de mai sus sunt concludente pentru a intelege ca circulatia din aceasta intersectie se desfasoara in conditii scazute de siguranta, iar principalele aspecte care influenteaza aceasta circulatie deficitara rezulta din amenajarea necorespunzatoare a acesteia.
Subliniem faptul ca in cazul unui accident rutier in intersectie, administratorii drumurilor in cauza pot deveni parte in cazul in care amenajarea intersectiei a contribuit intr-o anumita masura la producerea accidentului.
Pentru remedierea situatiei se pot avea in vedere urmatoarele solutii:
– in varianta in care intersectia ramane in configuratia actuala ar trebui trasate marcajele rutiere care sa stabileasca modul in care se desfasoara circulatia in intersectie.
Trasarea marcajelor intr-o intersectie atat de mare va face ca anumiti conducatori auto sa nu le respecte, de aceea se recomdanda canalizarea directiilor de mers cu insule realizate din borduri denivelate. In acest fel, o parte din intersectie s-ar transforma in spatiu verde, iar modul de circulatie ar fi mult mai clar pentru soferi.
– pentru intrarea in / iesire dinspre DN 65A ar putea fi amenajata o banda suplimentara, astfel incat vehiculele care vireaza de pe drumul national spre drumul judetean si sunt nevoite sa opreasca pentru a ceda trecerea vehiculelor care vin din sensul opus, sa nu mai blocheze sensul de mers dinspre Rosiorii de Vede.
– forma rotunda si generoasa a intersectiei creeaza conditiile pentru a putea amenaja un sens giratoriu.
Alegerea celei mai bune solutii se poate face doar in baza unor studii bine elaborate si care sunt sustinute de calcule de trafic.
Am adus aceste informatii in atentia dumneavoastra in speranta ca veti analiza situatia descrisa si in masura in care se impune veti actiona pentru remedierea situatiei si pentru asigurarea unor conditii mai bune de circulatie pe DN 65A, atat pentru soferii si pietonii din orasul Costesti, cat si pentru cei care traverseaza localitatea.
Asociatia Drum Sigur are in componenta sa ingineri specializati in constructia de drumuri, cu experienta in proiectarea, executia si implementarea proiectelor de infrastructura rutiera si au ca scop imbunatatirea infrastructurii rutiere si a sigurantei circulatiei, reducerea numarului de accidente rutiere si a numarului de morti din astfel de accidente.
Prezenta scrisoare nu reprezinta o petitie, dar raspunsul dumneavoastra legat de cele mentionate mai sus ar fi apreciat.
Cu stimă,
Asociatia Drum Sigur